12 Ianuarie 2015

Elevii LGB: Oamenii invizibili printre noi

Cine din noi, fiind elev și citind cartea sau privind filmul „Omul invizibil”, nu a fantasmat că ar fi vrut, pentru un timp, să devină invizibil? Desigur că devenind nevăzuți, am fi vrut să auzim ce vorbesc cu adevărat colegii de clasă despre noi, să știm cum ne caracterizează și ce atitudine au. Oare ne-ar bucura de fiecare dată ceea ce auzim? Oare am fi gata să suportăm atitudinea celor din jur și ne-ar ajunge curaj să spunem „eu sunt altfel”.

Printr-o experiență similară trec adolescenții LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transgenderi), care își conștientizează orientarea homosexuală, bisexuală sau identitatea de gen fiind elevi la liceu, dar nu le declară colegilor, pentru că aud atitudeanea lor discriminatorie în discuții. Ei ascultă, asemenea omului invizibil, stereotipurile și prejudecățile elevilor și chiar a pedagogilor.

Vă propun o călătorie imaginară, în timp și spațiu, ca să analizăm cum a evoluat situația persoanelor LGBT în școală. Am ales istoriile a 4 persoane care s-au confruntat cu atitudinea discriminatorie și chiar cu hărțuirea în școală. Ei și-au amintit ce spuneau colegii lor, cum au fost tratați pentru presupusa lor orientare homosexuală și ce ar fi fost dacă ei ar fi vorbit deschis despre aceasta. (Notă: * – toate numele au fost schimbate pentru a păstra confidențialitatea)

Viorelia*, Chișinău, Promoția 2001:   La liceu rar se aborda tema LGBT, poate inconștient, atunci cînd băieti se numeau între ei peiorativ „pidar”. Cîteodată erau întrebări, cîteodată erau presupuneri enunțate în grup despre presupusa mea orientare, însă, destul de rar și la toate ziceam ca nu sunt lesbiană. Știu foarte bine că zvonuri erau și eram discutată între ei.

Cel mai mult, mă deranja faptul că mă considerau un om de categoria a doua, era un fel de sentiment de milă și de excludere din cercurile lor de oameni „populari” în școală. Dacă le-aș fi spus direct despre orientarea mea homosexuală, aș fi pierdut toți prietenii și pentru că, presupun, aveau să nu mai poată vorbi cu mine direct, fară a avea gînduri, despre orientarea mea homosexuală. Alții aveau să evite să discute cu mine ca să nu fie marginalizați de alți prieteni de-ai lor.

 Era posibil să ajungă toată istoria asta la urechile colegilor din alte clase, colegi care nu mă știau la fel de bine ca prietenii cu care am crescut și învățat din clasa întâi, și atunci la sigur avea să fiu luată în derîdere ori de cîte ori era să dau cu ochii de ei. Viața mea socială avea sa fie un coșmar.

13 ani în urmă, lipsa de informație, prejudecățile împrumutate de la părinți și copierea comportamentului adulților condamnau elevii deosebiți (sau presupuși că sunt „altfel”) la marginalizare și hărțuire. Frica de a fi persecutați îi impunea pe elevii LGB să nu-și deschidă orientarea sa față de colegi și profesori. Dar ei aveau nevoie de susținere și comunicare, inclusiv cu specialiști profesioniști și care ar accepta diversitatea. Chiar și peste 5 ani situația a rămas aceiași în liceele municipale.

Eugen*, Bălți, promoția 2006: Vorbind la general, colegii mei de liceu aveau o atitudine ostilă față de gay și lesbiene. Aceasta se manifesta prin cuvintele pe care aceștia le rosteau în adresa lor în conversații. Nu știu ce atitudine aveau față de persoanele transgen, pentru că niciodată nu am auzit vreo referire sau aluzie la dresa lor, posibil că din cauza că ei nici habar nu aveau de existența acestora.

 Unii din colegii mei, preponderent băieți, mă vorbeau din spate și chiar îmi spuneau în față cuvintele misogine, făcând aluzii la faptul că eu petreceau mai mult timp cu fetele și nu cu băieții. Dădeau porecle homofobe precum „Golubaia luna” (Luna albastră), după piesa cântărețului rus Boris Moiseev, și „Lilya Forever”, după numele eroinei din dramă suedeză „Lilya 4ever”.

Cel mai mult mă deranja faptul că anume eu am fost ales ținta acestor hărțuiri, că ele aveau loc în general și că nu mă puteam adresa la nimeni. Mă simțeam absolut neajutorat. Mă temeam să ies în coridor în pauză pentru că de fiecare dată, când treceam alături de hărțuitorii mei, băieții din clasă paralelă sau cu un an mai mici, îmi luam inima în dinți fiindcă știam ce va urma îndată ce mă vedeau.

Nu am făcut coming out în clasă pentru că nu aveam nicio susținire nici din partea colegilor și nici din partea profesorilor. Eu nici nu m-am gândit că un coming out ar fi posibil în școala în care învățam. În timpul, când învățam în liceu, aproape nu exista acces la informațiile veridice despre homosexualitate, bisexualitate sau transsexualitate așa cum el există astăzi. Dacă aș fi făcut coming out atunci în clasa mea, sigur aș fi devenit ținta unei hărțuiri de proporții imense din partea unui număr și mai mare al elevilor dar și, posibil, din partea colectivului didactic.

Informația veridică despre diversitatea sexualității umane ar putea diminua atitudinea discriminatorie în școală, dar pentru aceasta e nevoie și de instruirea cadrelor didactice și revizuirea curiculei. Doar informația veridică și relatată interactiv va fi recepționată de elevi și orele de diriginție în școli arată că ei vor să discute despre toleranță și diversitate.

Valentin*, Cimișlia, Promoția 2011. Colegii mei de liceu nu știau despre orientarea mea, dar mereu făceau glume de prost gust pe tema gay-ilor. Cel mai mult mă enerva faptul că ei erau uimiți de ce eu nu rîd cu ei și îi apăr pe gay. Argumentele logice și științifice ei le ignorau.

Unii făceau aluzii la presupusa mea orientare, dar eu le spuneam că totul e normal și ei se calmau. E o senzație foarte neplăcută, de parcă ai fi invizibil și oamenii vorbesc de tine, neștiind că ești alături. Cel mai des ei îți atribuie calități pe care nu le ai pentru că au în cap stereotipuri și prejudecăți.

Cred că dacă le-aș fi declarat deschis că sunt gay, ei ar fi spus că de atîta sunt nervos și agresiv uneori – deși aceasta era consecința intoleranței lor. Am mers la un psiholog pentru a discuta despre emoțiile mele și cum să-mi controlez accesele de furie față de colegii mei. Așteptam sfârșitul clasei a 12-a ca să plec din liceu și din țară.

Persoanele supuse hărțuirii și discriminării, pe lîngă asistență informațională și juridică, au nevoie și de asistență psihologică. Ei au nevoie să verbalizeze trăirile sale și să învețe să depășească situațiile de criză. Este foarte bine cînd elevii găsesc suportul psihologic în părinții lor, psihologul școlar sau din Centrul de Sănătate Prietenos Tinerilor. Uneori doar făcînd un apel la Linia Nediscriminare 0-8003-8003 și primind o consultație telefonică, persoanele se simt mai protejate și pot face față situațiilor. Trebuie declarate toate cazurile de violență și hărțuire în școală.

Mihaela*, oraș din nordul RM, elevă la liceu 2014. Colegii mei des spun ”S-au înmulțit „pedicii”, țara se duce de rîpă” (“Вот педиков развелось, куда страна катится….”). Ei știu că sunt atrasă de fete și îmi reproșează asta direct. Cel mai mult mă irită faptul că ei mereu discută despre persoanele LGB și orientarea sexuală  în prezența mea, n-am învățat chimia sau alt obiect – ei ironizează „la lesbiene nu ca la oameni (“так у лесбиянок все не как у людей”). Nu am făcut coming out în clasă sau în școală (presupuneam că n-o să mă înțeleagă corect), dar colegii au aflat despre orientarea mea. Dacă le-aș fi spus direct colegilor de clasă, cred că ei ar fi râs și unii chiar puteau să mă bată.

Astfel de istorii se întîmplă zilnic în Republica Moldova, oamenii marginalizați și umiliți de colegi suferă și încearcă să găsească oamenii de încredere și suportul. „Oamenii invizibili” ascultă ceea ce nu întotdeauna e adevărat despre sine, unii ies din anonimat și luptă pentru drepturile sale. Răspândirea informației despre organizațiile (Coaliția Nediscriminare, Centrul GENDERDOC-M, Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova etc.) ce au ca misiune asigurarea egalității și promovarea drepturilor omului este o soluție incontestabilă.

Tot mai multe ședințe informative cu elevii și profesorii se petrec în instituții de învățămînt. Se observă o tendință îmbucurătoare de creștere a nivelului de toleranță în societate, tot mai mulți tineri declară că ei acceptă diversitatea. Lecțiile de diriginție, educație civică, educație sexuală și lecțiile publice cu profesorii, care vor conține teme despre diversitatea sexualității umane, toleranță, nediscriminare, vor avea impact de durată asupra generației în creștere și vor pregăti societatea pentru incluziunea tuturor membrilor.

Autor: Alexandru Ciobanu, expert local pe nediscriminare în raionul Cimișlia, articol de opinie realizat la inițiativa Coaliției Nediscriminare în cadrul proiectului „Promovarea Politicilor Nediscriminatorii în Republica Moldova”, finanțat de către Civil Rights Defenders, Suedia.

Sursa: nediscriminare.md

Este foarte corect să recunoşti faptul că eşti un om diferit de ceilalţi prin diferite aspecte, deşi eşti, ca şi ceilalţi, cetăţean al acestei ţări...

Director al Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului (CReDO)

Abonează-te

Abonează-te la Egali newsletter feed

Scrie-ne despre viaţa ta. Povesteşte cum ai simţit că eşti diferit, ce probleme ai întâmpinat, cine ştie despre orientarea ta. Relatează istoria ta

  • Alin... nu e numele meu adevărat...

    Chișinău, Soroca, Bălți, Orhei

    Salut, da sunt așa, sunt gay.