Артем вырос в Малоярославце в религиозной семье: его отец был дьяконом, а мать – молодежным пастором Пятидесятнической Церкви. Вся семья ненавидела геев, считала их исчадиями ада, не подозревая о том, что сын-вундеркинд, талантливый скрипач, которым они так гордились, является гомосексуалом. Артем говорит, что догадался о своей ориентации в раннем детстве, тоже считал ее грехом и даже подписал в 12 лет христианскую петицию против гей-парада в Петербурге. Артем рассказывает, как изнурял себя учебой, чтобы избавиться от "греховных" мыслей, и пять раз пытался покончить с собой.
Copilărind și crescând într-un sat cu oameni homofobi, unde femeia e văzută ca un mijloc de perpetuare a generațiior, mi-a fost destul de greu să-mi accept orientarea romantică și sexuală, încercând să ascund cu disperare acest lucru catalogat de-ai mei ca „lucru nefiresc”, „păcat”. Totodată, fiind o persoană introvertă, nu am simțit neapărat nevoia să-mi mărturisesc trăirile, emoțiile, ideile, iar când, totuși, am avut destul curaj să o fac, am avut parte de o suită de reacții adverse, discriminatorii și chiar acte de violență.
Istoria nu e așa de mare, pentru că am ințeles ca sunt gay la vârsta de 29 ani. Până atunci doar credeam că a fi într-o relație cu un băiat e absurd, mai ales că de la 16 ani eram în relații cu fete, dar din când în când mă uitam la baieți, gândind că îmi plac doar ca amici.
Toată viața mea, am avut o stare de apatie, și nu înțelegeam care e cauza. Abia la 24 de ani am realizat motivul. Nimeni, niciodată nu și-ar fi dat seama că sunt lesbiană, sunt foarte feminină, adică nu corespund stereotipurilor legate de lesbiene... Cum mi-am dat seama că sunt lesbiană? Ei bine, eu niciodată nu am fost atrasă de bărbați. Niciodată, absolut, de nici unul. Puteam să prietenesc cu ei, să discutăm, să facem ceva împreună, am mulți prieteni de sex opus.