Speranța moare ultima.

Radu
,
Chişinău

Salutare.
Povestea mea a început de la vârsta adolescenței, ca o joacă de copii neastâmpărați. Era vara şi, ca de obicei, părinții mă duceau în vizită la bunei la țară. Mie îmi plăcea foarte mult să îmi petrec vara acolo. Mă jucam în fiece zi cu copiii din regiune, însă cel mai mult adoram să imi petrec timpul cu un băiat. Aveam ambii câte 12 ani și, cred că, jucau hormonii prea puternic, încât să avem o relație. S-a întâmplat într-o seară când am plecat la lac să ne scăldam goi, apa era minunată, cerul romantic și noi doi dornici de aventură și experimente. A fost cea mai superbă vară din viața mea. Mă duceam mai des pe la bunei, insă știți voi cu ce scop.

Trebuie să spun că el a trezit în mine sentimente frumoase, ceva ce nu am simțit până acum.
Din păcate, intr-o vară, când am plecat din nou, el nu mai era. Am aflat că parinții l-au luat peste hotare, alături de dinşii, pentru că el locuia cu buneii. Am pierdut legatura, căci internet nu accesam pe atunci. Am încercat să-l caut pe rețele de socializare, dar fără sens.
De atunci nu am cunoscut pe nimeni, căci nici nu știu de unde sa incep. Întâmplător am văzut acest site, și am rămas plăcut surprins de toate relatările. Multă dragoste, noroc și să nu stingem speranța niciodată.
radu1991radu@hotmail.com

Relatează istoria ta

Este foarte corect să recunoşti faptul că eşti un om diferit de ceilalţi prin diferite aspecte, deşi eşti, ca şi ceilalţi, cetăţean al acestei ţări...

Director al Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului (CReDO)

Abonează-te

Abonează-te la Egali newsletter feed
  • sandu

    Chisinau

    Au început…
    au început jocurile-n gând,
    ating cu mâna părul cărunt…
    un tânăr cărunt…
    - am îmbătrânit bătut de vânt.