Sînt fericit deși, de cînd mi-am dat seama că sînt gay, prin adolescență, n-am crezut că voi putea fi fericit vreodată.

M-am născut în România comunistă, într-o vreme cînd nu vorbea nimeni despre homosexualitate, decît poate în bancurile despre homosexuali, care erau întotdeauna scîrboase și deci nu mi-a trecut prin cap să mă identific cu personajele lor.

Cînd eram elev am observat că îmi plăceau alți băieți, că îmi doresc să fiu aproape de ei. Nu aveam un cuvînt pentru a descrie ceea ce simt, nu știam că asta e homosexualitatea. Visam că voi cunoaște într-o zi un băiat care va avea și el aceleași sentimente față de mine și că vom fi împreună. Împreunătatea o înțelegeam în primul rînd ca pe o apropiere afectivă, ca pe o prietenie deosebită. Sigur, hormonii își spuneau cuvîntul și cu anii am început să-mi imaginez și o apropiere fizică, sexuală, dar în nici un caz ceva grețos și întotdeauna partea sexuală o vedeam ca fiind supusă părții afective.

După liceu m-am îndrăgostit prima dată cu adevărat. Era un băiat isteț, frumos, prietenos. Ne înțelegeam foarte bine, dar nu i-am putut spune ce simt pentru el, pentru că mi-am dat seama că lui îi plac fetele. Nici pînă azi, la aproape trei decenii de atunci, nu știe că l-am iubit, deși sîntem prieteni în continuare. Au urmat și alte astfel de iubiri nedestăinuite. Așa se întîmplă cînd acolo unde trăiești nu ai șanse de a întîlni oameni la fel ca tine.

Dar apoi a apărut și s-a răspîndit internetul. Abia atunci am aflat că există foarte mulți oameni ca mine și am început să-mi caut perechea. Între timp am plecat din România, dar am continuat căutarea. Din cînd în cînd mă mai întîlneam cu cîte cineva cunoscut pe internet, am avut și vreo două începuturi de relație, dintre care una a durat aproape un an.

Apoi l-am găsit pe el. L-am găsit pe omul pe care îl iubesc și acum și cu care locuiesc împreună de mai bine de 10 ani. El e viața mea. El e fericirea mea. Ne înțelegem minunat, chiar dacă ne mai ciondănim pentru cîte vreun fleac. Avem amîndoi de gînd să fim împreună pînă la moarte. În ochii noștri și ai prietenilor noștri sîntem deja căsătoriți, chiar dacă nu avem acte. Mulți, chiar dintre heterosexuali, ne invidiază pentru relația noastră armonioasă și solidă.

Concluzia? Speranțele se împlinesc chiar și atunci cînd ți-e greu să speri. Nu degeaba se spune „O să fie bine”. Într-o zi vei fi și tu fericit. Îți vei găsi perechea și vă veți bucura amîndoi că v-ați unit drumurile. Știu că pare atît de improbabil încît îți vine să renunți. Dar mai știu și că nu e deloc imposibil să fii fericit.

Dar pînă atunci, pînă îți vei găsi perechea, ai o treabă importantă de făcut. Viitorul tău iubit te caută. El așteaptă de la tine să fii un om bun, sincer, serios, educat, capabil. Probabil și tu aștepți de la el să aibă aceleași calități, deci e drept să aibă și el pretenții. Atunci pregătește-te pentru viață, învață sîrguincios, fii harnic, dezvoltă-ți calitățile ca să devii omul pe care și-l dorește el.

Iar după ce vei fi fericit, ajută-i și pe alții să-și împlinească viața. Avem fiecare doar una și ar fi păcat să ne-o pierdem în deznădejde.