Născut în Moldova

Anonim
,
Chișinău

“Născut în Moldova”, frumos sună dar nu la fel de frumos să și trăiești aici.
Sunt tânar și am multe concepții asupra lumii. Sunt generația care și-a trăit adolescența alături de internet, care și-a creat o lume virtuală unde totul este perfect. Sunt încrezut că datorită acestei lumi, am putut afla foarte multe, mi-am răspuns la întrebări, plus de asta, am făcut cunoștință cu persoane cu care împărțim aceleași viziuni(așa cred eu).

Din istorioarele ascultate, unde se vorbește că totul e bine, și nu e mare problemă să spui celor dragi că ești diferit, sau că după ce le spui te vei simți mai încrezut în sine, ajung la concluzia, că ei sunt un procent (1%) din 100%. Poate la vârsta lor e ok, dar eu, fiind student in primul curs, sau alți tineri de vârsta mea, gândesc că am de învățat, de primit dimplomă, de angajat la un serviciu bun. Societatea nu este deschisă pentru noi - persoanele cu orientare homosexuală, și conștientizez că adevărul îmi poate ruina viitorul, visurile, planurile etc.

Mă numesc bisexual, pentru că „gay” sună prea urât pentru societate. Dar nu pot preciza concret, cine sunt, pentru că nu am întâlnit real pe cineva gay.

Am avut situații când cineva din prietenii mei, ba chiar și sora mea, m-au întrebat „da ție îți plac băieții?”, la care reacția mea a fost: “fuuu, ce vorbești”. Sincer să fiu, acum zâmbesc când mă gândesc la asta, pentru că eu singur m-am obișnuit cu acest gând. Poate că trebuia să zic ceva mai veridic, însă nu poți prezice reacția lor, căci a avea un prieten adevărat nu e atât de simplu, ba chiar imposibil (pentru mine). Faptul care mă dă de gol uneori, este încercarea de a mă comporta mai masculin, de a vorbi mai pervers, de a aproba prostiile, glumele altora.

Le mulțumesc acelor persoane gay, cu care am călătorit virtual timp de 2 ani, pentru că, deși atunci nu-mi dădeam seama, acum înțeleg cât e de important să fii sincer, în acest plan, cu cineva. Și totuși, am conștientizat că nu pot trăi mereu așa, am făcut „delete” la această parte a vieții mele. Am luptat să uit de aceste preferințe legate de orientarea mea. Însa, fiind deja la universitate, e imposibil să nu întâlnești momente în care totul se intoarce invers. Stiu că sună încurcat ce scriu, însă pentru a afișa întreaga istorie nu cred că va ajunge nervi cuiva să mă asculte. :P
Întorcându-mă înapoi, citind câteva istorii, realizez că undeva acolo, se află o persoana tristă, lipsită de putere, cineva care suferă cu adevărat, încât e gata să dea mâinele jos. Nu toți avem acelaș caracter și nu toți primim informația la fel. Eu, cel puțin, încă mă resemnez și privesc mai cu optimism. Singur fac glume de mine.
Eu vreau persoanele gay, lesbiene sau bisexuali să aibă o comunitate a lor, virtuală, un chat, unde pot discuta. Eu știu, din propria experiență că sunt și oameni buni, înțelegători.
Mulțumiri proiectului „egali” pentru că oferă susținere, informație, ajutor.

Relatează istoria ta

...Am îmbrăţişat pe prietenul meu gay şi am spus că îl iubesc, şi, mai mult, pentru că a avut curajul să se destăinuie

Prezentătoarea TV

Abonează-te

Abonează-te la Egali newsletter feed
  • Ion

    Chișinău

    Istoria nu e așa de mare, pentru că am ințeles ca sunt gay la vârsta de 29 ani.