7 septembrie 2015
Pentru ea,
Salut, am 15 ani și sunt din Chișinău. Societatea noastră e una cam homofobă și nu pot să-mi scriu gândurile în altă parte decât aici. Deci, să începem cu începutul.

Era iarna, iar eu începusem să practic baschetul la școală (în echipă joacă și băieți și fete). În echipă apăruse o fată nouă despre care se spunea că joacă foarte bine. Păi am decis și eu să văd de ce sunt toți atât de entuziasmați. Ce să spun? Era perfectă, după felul cum juca și cum arăta, simțisem ceva ce nu am simițit până acum la niciun băiat, credeam că zbor și totul în jur era atât de perfect. Nu am avut curajul în acea zi să vorbesc cu ea. Peste vreo săptămână am jucat împreună, doar că ea era în echipa adversă. Pe la sfârșitul jocului ea, deci s-o numim Myra, păi, ea, mi-a dat un cot în față. Desigur și-a cerut scuze, dar eu totuși eram supărată pe ea pe un fleac și nu mai simțeam aceleași sentimente. Până într-o zi când ea s-a apropiat după lecții de mine:
-Salut, uite îmi cer scuze pentru evenimentul întâmplat atunci...
-Uhm, e okay, nu a durut prea tare...
-Și totuși iarta-mă.
În acel moment mi-a luat fața în palmele ei și m-a sărutat pe frunte, ca un sărut părintesc. Păi ce pot spune, mi-a trecut supărarea, după asta am plecat cu ea împreună acasă. Am stat vreo 3 ore și am vorbit despre tot ce se putea. Ajungând acasă îmi dădeam seama că eram îndrăgostită, dar totuși nu doream să cred în asta și credeam că e ceva urât.

După câtva timp, am început să merg cu ea la altă echipă de baschet. Acolo eram mereu împreună și totul era atât de frumos. "Relația" noastră a început să se dezvolte, eram cele mai bune prietene și nu ne puteam despărți nicăieri. Spre primăvară, relația era din ce în ce mai fierbinte, cu provocări din partea ei. Mereu când mergeam mă ținea de mână, mă îmbrățișa, dorea să mă sărute eu împotrivindu-mă și îmi spunea că mă iubește. Eu înțelegeam totul doar ca o glumă și nu doream să răspund tentațiilor, până când nu am ajuns și eu să simt același lucru.
Mi-am fracturat piciorul la antrenamente, astfel am stat o lună acasă fără ca să o văd pe ea. Îmi era dor și simțeam cum pe zi ce trece mă îndrăgosteam de ea tot mai mult și mai mult, deveneam geloasă în timp ce ea săruta pe buze și îmbrățișa alte fete. Și eu înțelegeam, poate ea se comportă așa cu toate prietenele ei și asta e comportamentul ei obișnuit? Totuși nu eram sigură de asta. Într-o zi eram la stație și așteptam troleul, o petrec în fiecare zi acasă, iar ea îmi spune:
-Ai vrea să ne întâlnim? Tu știi că eu te iubesc și vreau să fiu lângă tine! Mereu...
Eu am tăcut, iar în același timp ea a dat să mă sărute.
Am refuzat sărutul chiar atunci când buzele noastre aproape se lipiseră una de alta. Îmi venea să mă omor atunci pentru prostia pe care am făcut-o, pentru că într-adevăr, doream să mă sărute. Atunci ea a spus:
-Sorry, nu voi mai face asta, am înțeles, nu-ți plac săruturile. Și am înțeles că nu dorești să fii cu mine.
Troleibuzul a venit, ea m-a sărutat pe obraz și m-a îmbrățișat cald, așa cum face ea deobicei, iar eu am început să plând. Pentru că doar atunci am realizat prostia pe care am făcut-o.

A trecut o vară întreagă de când nu am văzut-o, apoi a venit școala și noi ne-am întâlnit din nou. Devenise încă mai frumoasă și din prima clipă în care m-a văzut ea m-a îmbrățișat și mi-a spus:
-Offf, mi-a fost așa de dor de tine. Te iubesc!
Eu iarăși nu am spus nimic, cu toate că sentimentele mele pentru ea, peste vară au crescut și mai mult. Deci, eu doar am tăcut, cum fac eu deobicei și o îmbrățișam strâns. Îi simțeam mirosul dulce și îmbrățișările calde, îi simțeam atingerile plăcute și săruturile mici și scurte, dar totodată lungi pe obraz.
După școală am plecat la teatru, acolo ea tot spectacolul m-a ținut de mână, spunându-mi că îi este frig, cu toate că erau +37 grade afară.

Cu vreo 2 zile în urmă am început iarăși să o petrec acasă. Aceeași stație, aceleași împrejurimi și aceiași oameni, doar ea arăta altfel. Arăta de parcă ar fi vrut să-mi spună ceva, iar eu chiar aveam ce să-i spun. Vroiam să-i spun că sunt de acord cu propunerea ei, chiar după atâta timp(știam că nu are pe nimeni). Vroiam să-i spun de zeci de mii de ori că o iubesc și vreau să-i fiu alături. Dar, introvertismul m-a cuprins în acel moment din toate părțile așa că nu am făcut altceva decât să stau acolo și să mă uit la ea. Era frumoasă! E tot ce pot spune...

P.S.
Nu pot înțelege cum mă simt acum, ea mă întreabă și îmi scrie în acest moment cum mă simt, iar eu spun că totul e bine. Deși, totul e tare aiurea la mine. Nu prea știu cum să-i spun ei despre sentimentele mele și cred că prin acest mod ea, poate ar afla despre asta. Cu toate că, e tare mică posibilitatea. Și totuși, sper că măcar cineva v-a citi asta.
Cu dragoste,
mica voastră introvertă.