Calvarul vieții mele, cred că nu va mai avea sfârșit, pâna la moarte...

Ion
,
Portugalia

Bun găsit la toți. Am citit câte un pic din istorioarele celor care au scris, mă refer la băieți, și exact am avut și eu așa copilărie. Peste tot eram cu fetele, în școală, la concerte, corul din școală, diferite serate, eram mereu cu ele, de parcă nu existau băieți, deși erau mulți, parcă aveam ură pe ei, că mă porecleau «babnik», ceea ce era înjositor pentru mine. Și acum analizez toate aceste, oare să fie o boală, o încurcătura de hromozomi, pe care i-am primit, că ne naștem cu aceleaș probleme, creștem până la vârsta de 15-16, și brusc apare dragostea pentru bărbați, de ce, îmi pare foarte rău, că cu atâți savanți, profesori, doctori în științe medicale, nu s-a putut înțelege toata încâlceala asta, ce ne chinuie o viață întreagă.

Eu am îmbătrânit, dar confirm că am suferit mult în viața mea, din cauza dragostei cu bărbații.
Am început dragostea cu ei la 17 ani, fără să-mi dau seama că voi fi folosit doar pentru satisfacția lor sexuală, căci altfel nici nu o pot numi, mai ales dragoste, de unde, cum poți să o numești dragoste, când aveam atâția prieteni bixexuali, care mă căutau în toate zilele pentru ași potoli pofta de sex.
La 21 de ani m-am căsătorit la Ialoveni, pe atunci Kutuzov, să spun că din dragoste, nu, doar dintr-o curiozitate, că lucram împreună, și ea era mai bogată ca mine. Și acum mă întreb, oare viitoarea soție, nu sa dismeticit din comportările mele feminizate, că la serviciu veneau mulți bărbați cu care o abandonam pe câtva timp singură, întreținând relații cu ei, dar ne-am căsătorit de parcă aș fi fost un hetero exemplar.
A început nașterea copiilor, și eu activam pe două fronturi, câta suferință și hărțuire de sine trebuia să răbd, ca să dovedesc să am relații cu câțiva bărbați și acasă la soție să fiu la timp.

Acum vreau să trag o concluzie despre experiență ca bisexual pe tot parcursul vieții mele de 35 de ani .
Stau și analizez tot pâna la amănunte, că poate dacă nu ar fi fost năpasta asta de dragoste față de bărbați, poate trăiam mai fericit, știu eu, poate altfel eram văzut de prieteni, rude, și colegi de lucru, poate nu eram atât de tare criticat și înjosit, umilit și șantajat, pe parcursul intregii vieți.
Acum copiii sunt maturi, dar se uită la mine ca la un străin, datorită lecțiilor mamei lor, pe parcursul anilor.
Am rămas amăgit de viață, că nici soția nu am iubit-o, iubeam bărbații, și ei pe mine.
Și întrebarea mea e dureroasă:
Cu ce m-am ales în viață? Cu nimic, nici soția și nici bărbații, nu mă mai iubesc.
Soția, pentru că nu am iubit-o nici eu, iar bărbații au rămas în Moldova, eu am emigrat cu 14 ani în urmă. Cred că articolul meu va servi drept îndrumare pentru cei care încep viața, și au orientarea pe care o am eu.
Vă doresc la toți numai bine și noroc, și să pășiți cu dreptul în viața pe care o veți începe...

Relatează istoria ta

Să fiţi responsabili de viitorul vostru, de fericirea voastră, să vă doriţi lucruri frumoase, să vă acceptaţi, în primul rând, felul în care sunteţi

Psiholog, lector universitar

Abonează-te

Abonează-te la Egali newsletter feed

Poţi face o donaţie financiară. Aceasta va acoperi cheltuielile de mentenanţă a site-ului.Donaţie

  • freespirit

    Chișinău

    Toată viața mea, am avut o stare de apatie, și nu înțelegeam care e cauza. Abia la 24 de ani am realizat motivul.