Acela cine sunt

Sergiu
,
Chişinău

Sincer fiind, nu pot spune că viaţa mea a fost una grea, dar nici uşoară. Până la momentul dat am trecut peste foarte multe obstacole. Poate cuiva îi va fi de folos, poate nu, dar dorinţa mea şi scopul pentru care scriu aici este pentru ca cineva sa citească aceasta şi să nu calce pe acele greble, pe care am călcat eu.

Vreau să încep cu copilăria, atunci când pentru prima dată am simţit o atracţie pentru băieţi. Aceasta s-a întâmplat pe la 10 ani. Eram mic încă, nu înţelegeam ce însemnau acele clipe când mă excitam, când vedeam câte un băiat simpatic. Treceam cu vederea peste aceste clipe. A trecut un an, împlinisem 11 ani, eram mai matur puţin, aveam dreptul la secţia despre sexualitate din bibliotecă, de unde prima oară aflasem despre homosexuali. Pentru mine a fost un şoc, fiindcă în mare parte ceea se scria în acele broşuri, se referea şi la comportamentul meu. O perioada de 3 luni nu am mai intrat în bibliotecă. În permanenţă eram pe gânduri şi nu vorbeam cu nimeni. M-am schimbat radical, am devenit mai liniştit, mai tăcut. A dispărut acel năstruşnic care făcea năzbâtii. Mulţi prieteni tot mai puţin discutau cu mine, fiindcă nu le eram interesant. Închipuiţi-vă un copil de 11 ani discută cu prietenii despre viaţă şi semnificaţia ei. De ce suntem aşa şi nu altfel, cam straniu, nu? Atunci am simţit că mă schimb, devin altfel, mă deosebeam de colegii mei prin modul de a gândi.

Împlinisem 13, începusem să mă împac cu ideea că sunt diferit, începusem să mă accept aşa cum sunt. Eu nu am trecut etapa problemei în autoacceptare. Sunt aşa, aşa ma făcut Dumnezeu. Poate chiar îmi şi plăcea să fiu diferit. Devenisem mai inteligent, începusem să am rezultate mai bune la şcoală. Sincer să fiu, eram fericit să fiu aşa. Devenisem un exemplu în clasă. Pe lângă toate aceste momente de fericire, existau în permanenţă şi unele grele. Îmi era frica de părinţi, mai îndeosebi de mama. Mă temeam să nu afle de atracția mea faţă de băieţi. De tata nu prea îmi făceam griji, fiindcă nu-mi era tata biologic. Şcoala era locul unde eram liber, iar acasă eram închis în colivia fricii.

14 ani, prima mea relaţie cu o fată. Era cu un an mai mică decât mine, era o fată fantastic de frumoasă, atât cu trupul cât şi cu sufletul. O plăceam ca pe o prietenă, dar nu mă atrăgea ca iubită. Cu ea am avut primul meu sărut. Nu aş spune că era dezgustător, dar nu simţisem nimic. Ea îmi oferea dragoste, stimă, iar eu nu puteam să-i ofer toate acestea. Asta fiind şi cauza din care nu am mai vorbit niciodată. Ce să spun, eu nu îmi pot schimba natura. Aşa sunt eu - iubesc băieţii, nu fetele.

Ajunsesem şi la 15 ani, când pentru prima oara am conversat cu o persoană gay. Se întâmplase vara, când munceam. Conversaţiile aveau o durată de 11-12 ore. Aflasem foarte multe despre cum să fii gay. Toată vara îmi petreceam timpul conversând cu el. Dar vara se sfârşea, iar prietenul meu anonim dispăruse. Mâhnit, am început anul şcolar. Eram bucuros că aflasem foarte multe despre homosexuali, dar eram mâhnit că nu mai aveam cu cine discuta despre aceasta.

Împlinisem 16 ani. Atunci nici nu îmi dădeam seama că vara anului acela va fi cea mai zbuciumată din viaţa mea. Într-o zi frumoasă, mă trezisem şi plecasem la muncă. Cu telefonul primit cadou la ziua de naştere, primul meu telefon cu acces în internet, am intrat pe site-ul love.mail.ru, care mi-a fost recomandat de acel tainic prieten al meu. M-am înregistrat, fără poze, fără mare informaţie. Am dat căutare la "băiat / caută băiat". Erau o mulţime de băieţi, dar toţi din ei doreau relaţii de o noapte. În ziua aceea m-am dezamăgit. Intrasem a doua zi, iar acolo era un mesaj. Nici nu-mi puteam închipui că acest mesaj va fi de la persoana, în care mă voi îndrăgosti pentru prima oară. Mesaj după mesaj, m-am decis să mă văd cu el. Peste o săptămână de conversaţii, pentru prima oară ne văzusem. Pentru prima oară aflasem că dragoste la prima vedere există. M-am îndrăgostit peste urechi. Vara aceea era deosebită pentru mine. Aveam clipe ca în filme. Cu el m-am sărutat, era ceva fantastic, aveam impresia că zbor. Ajunsesem în ajunul toamnei, iar relaţiile noastre nu mai erau ca la început. Ne certam în permanenţă, de la fiecare fleac. Am ajuns la momentul că eram pe cale să mă sinucid din cauza neînțelegrii din partea lui, dar avusem noroc - am fost salvat. Ne-am despărțit. Am rămas mort în suflet, nu doream cu nimeni să vorbesc, devenisem întunecat şi indiferent, trist.

Venise iarna, sărbătorile de iarnă. La muncă fără mare entuziasm munceam. Vreau să vă spun că acum am 16 ani şi sunt mândru că sunt aşa cum sunt - homosexual.

Pe lângă toate acestea, rămân încă cu frica de a spune părinţilor cine sunt eu. Am încercat să spun, am stat cu jurnalul lângă mama mai mult de o oră, dar nu am spus nici un cuvânt, şi nu făcusem nici o mişcare. Dar sper că în scurt timp îmi voi lua inima în dinţi şi le voi spune: "Sunt homosexual şi mă mândresc cu aceasta".

Relatează istoria ta

Dacă m-ar întreba cineva vreodată, ce m-ar face să ignor o persoană, cred că ar fi minciuna şi trădarea, şi nicidecum de ce rasă eşti, de ce religie eşti, de ce sex eşti, iubeşti o fată sau iubeşti un băiat...

Ruda unui gay

Abonează-te

Abonează-te la Egali newsletter feed

Asumă-ţi un angajament prin care vei condamna orice tip de violenţă sau ură şi vei accepta Omul în diversitatea sa. Angajament