Acceptarea orientării mele

Alex
,
Chişinău

Salutare. Mi-a ajuns totuşi curaj pentru a-mi povesti istoria. Nu este nimic deosebit, dar totuşi poate cuiva cândva acest articol îi va prinde bine.

Nu sunt diferit de ceilalţi, chiar dacă societatea crede altfel. Istoria a început din adânca copilărie. Deja atunci ştiam că îmi plac băieţii, măcar că nici habar nu aveam ce este orientare sexuală şi că aceasta poate fi diferită. Ca şi orice copil aveam mulţi amici, precum băieţi aşa şi fete, numai că cu fetele de la bun început găseam limbă cumună mai repede. Am aflat despre homosexualitate la o vârstă foarte fragedă, dintr-un articol din ziar, unde aceasta a fost descrisă foarte urât. Se scria ceva despre căsătoriile gay din Canada. Pe atunci despre homosexualitate se vorbea cu jumătate de voce, dar în societate dacă se discuta tema, se termina cu opinia că este absolut anormal şi murdar ce contravine principiilor religioase şi culturale, etc. etc.

Ştiam că sunt dirferit din punct de vedere al orientării sexuale, încercam să nu atrag mare atenţie acesteia şi să traiesc mai departe. Credeam că este o atracţie temporară, că totul o să se normalizeze şi voi fi şi eu ca ceilalţi, o să am o familie cu soţie. Cu timpul am observat că creşte interesul meu faţă de băieţi, iar fetelor le atrăgeam tot mai puţină atenţie, măcar că eram foarte galant cu ele. Eram un reprezentant de alfa mascul, măcar că cu ele nimic decât prietenie nu aveam.

Toţi colegii de gen masculin din gimnaziu, din liceu şi din facultate permanent erau invidioşi şi purtau ură faţă de mine, căci  eram printre fete, şi mă bucuram de o atenţie mare din partea lor.

La vârtsă de 15 ani am avut primul contact sexual cu o fată. Atunci mi-am spus: „Gata! Sunt hetero şi sunt absolut normal”. Tot la acea vârstă am ajuns să fiu voluntar la Centrul de Informare pentru Tineri din localitatea natală. Acolo discutam despre toate, absolut despre toate. Ieşind de acolo, eram foarte informat, eram cu un pas înaintea semenilor mei. Am ajuns la momentul când tema discuţiei era homosexualitatea. În acel moment am crezut că mă prăbuşesc sub pământ. Aveam impresia că cineva ştie despre mine, că totuşi îmi plac băieţii, chiar dacă jucam în societate rol de „Cazanova”. După discuţia despre homosexualitate, deja ştiam ce înseamnă aceasta, dar am inceput o perioadă de negare, o perioadă care a durat 2-3 ani. Erau cei mai grei ani. În această perioadă duceam o luptă cu mine însumi. Încercam pe zi ce trece să ajung la aceea că “It’s OK to be gay”. Deja la 18 ani eram gata pentru coming-out. Deja nu mai aveam putere de a mă ascunde şi a inventa istorii despre relaţiile inexistente. Deci acest coming-out l-am facut amicii mele celei mai bune, cu care mă cunoşteam de 10 ani şi ceva timp înainte eram şi împreună, adică amanţi, sau cum se mai zice?

Pentru mine acest comung-out era o bombă emoţională. Aveam frică că nu mă va înţelege, că va renunţa la mine, etc. Dar totuşi mi-am strâns curajul în pumn şi am facut-o. Reacţia a fost foarte stranie. Ea a început a râde şi zicea că eu glumesc. Cum adică? După tot ce a fost între noi, cum poţ fi gay? Dar în fine, după 5 ore de discuţii, lacrimi şi explicaţii, îmi zice „Întotdeuna am visat la un prieten gay”.

După aceasta, viaţa a devenit simplă de tot, căci am înţeles: faptul că sunt gay nu este mai important decât faptul că sunt ateu sau că nu consum unele produse, spre exemplu. Acum respir în plin piept şi puţin câte puţin fac coming-out persoanelor dragi mie.

Relatează istoria ta

...Am îmbrăţişat pe prietenul meu gay şi am spus că îl iubesc, şi, mai mult, pentru că a avut curajul să se destăinuie

Prezentătoarea TV

Abonează-te

Abonează-te la Egali newsletter feed

Poţi face o donaţie financiară. Aceasta va acoperi cheltuielile de mentenanţă a site-ului.Donaţie

  • Alin... nu e numele meu adevărat...

    Chișinău, Soroca, Bălți, Orhei

    Salut, da sunt așa, sunt gay.