Relatări - istorii personale

  • Viitor fără de speranţă

    Daniel
    ,
    Chisinau

    Nu cred că istoria mea se deosebeşte de celelalte, este începutul vieţii mele morale, sexuale şi sociale. Încă nu am atins vârsta majoratului dar ştiu foarte multă informaţie despre homosexuali. La doar nici un an după naşterea mea, mama a divorţat de tata, 3 ani am locuit la oraş după care ne-am retras la ţară, încă de mic copil eram mai timid, mai retras şi poate pentru unii mai suspicios. Prieteni aveam, mă înţelegeam bine şi cu băieţii, însă cu fetele intram în dialog mai repede şi eram mai liber în exprimare. Observăm o atracţie faţă de adolescenţii tineri.

  • Mă zbat între „a fi” și „a nu fi”…..

    Rick
    ,
    Soroca

    Mă întreb mereu cu ce am greșit ca să mă nasc atât de diferit de ceilalți băieți? De ce nu iubesc și eu fotbalul? De ce nu particip la cele mai grandioase lupte între ei? De ce nu mă uit la fete, precum se uită ei?

    Îmi amintesc că încă de mic copil am depresii de la astfel de gânduri. Dar cum poți să te comporți altfel, dacă nu ai o explicație, o informație sau un ajutor de la cei din jur. Am avut o copilărie interesantă, nu neg. Am avut acces la multe lucruri, și nu am știut limita. Dar acest gând, că sunt diferit, mă chinuie și astăzi, oferindu-mi doar probleme.

  • Născut în Moldova

    Anonim
    ,
    Chișinău

    “Născut în Moldova”, frumos sună dar nu la fel de frumos să și trăiești aici.
    Sunt tânar și am multe concepții asupra lumii. Sunt generația care și-a trăit adolescența alături de internet, care și-a creat o lume virtuală unde totul este perfect. Sunt încrezut că datorită acestei lumi, am putut afla foarte multe, mi-am răspuns la întrebări, plus de asta, am făcut cunoștință cu persoane cu care împărțim aceleași viziuni(așa cred eu).

  • Mi-e frică să zic altora că sunt GAY!

    Rony
    ,
    Nisporeni

    Salut, mă numesc Roma,
    problema mea este că nu pot fi acceptat de familie aşa cum sunt. Ei bine, asta e altceva, întotdeauna simţeam atracţie faţă de băieţi, dar nu-mi dădeam seama cum se manifestă acest sentiment. Când vedeam băieţi mai mari, întotdeauna mă atrageau, figura lor, vocea groasă. Era ceva ce nu aveam eu, ziceam în gând: "vai ce băiat frumos, ce musculatură atractivă are..." dar mă abţineam şi mă prefăceam că nu sunt aşa cum sunt.

  • Starea mea de acum

    Leo
    ,
    Chișinău

    Sunt un simplu băiat, am 16 ani. Îmi iubesc familia, puținii prieteni pe care îi am, în schimb mă urăsc pe mine. Mă urăsc așa de tare, cum nu am urât nimic mai mult în această viață. Iubesc oamenii, îmi place să-i văd fericiți și împliniți, însă îmi urăsc viața, sunt rece și dur cu mine, mă uit în oglindă și-mi vine să o sparg, nu supot să mă văd în ea. Cred că sunt doar o pacoste și un mic gunoi pe lumea asta. Voiam să spun că sunt gay, dar totodată urăsc acest cuvânt la fel ca pe mine.

Pagini

...Am îmbrăţişat pe prietenul meu gay şi am spus că îl iubesc, şi, mai mult, pentru că a avut curajul să se destăinuie

Prezentătoarea TV

Abonează-te

Abonează-te la Egali newsletter feed

Înscrie un scurt film pentru a susţine pe cei care necesită de sprijinul tău. Ajută şi pe alţii să accepte diversitatea. Înregistrează video

  • Rado

    Moldova

    Aş fi început istoria mea printr-o simplă prezentare, dar din cauza cruzimii oamenilor din Republica Moldova pentru securitatea mea este mai bine s